Documentarul produs de Carmen Avram (disponibil mai jos) ar trebui văzut de oricine dorește să înțeleagă de unde a plecat sistemul de protecție a copilului. Din nefericire, suntem încă tributari unei preferințe pentru sistem și instituționalizare.

Închiderea marilor centre este un pas înainte în direcția corectă, însă deschiderea multor alte centre mai mici nu asigură familii acestor copii şi eşuăm în a împlini nevoia lor fundamentală de a fi crescuţi şi îngrijiţi într-o familie. Îi mutăm doar într-o instituție mai puțin aglomerată.

Raportul ARFO arată că declararea adoptabilităţii pentru copiii fără posibilitate de reintegrare în familia biologică este îngreunată atât de prevederi legislative exagerate, cât şi de o aplicare deficitară a legislaţiei. Ca şi cum nu ar fi suficient, ponderea extrem de mică de copii adoptabili din rândul copiilor instituţionalizaţi (1,5%) sugerează o practică îngrijorătoare de a menţine copiii în sistem cu statut de neadoptabil.

Un alt aspect subliniat de raport este faptul că, în timp ce organismele private nu au voie să furnizeze servicii nelicenţiate, 83% dintre serviciile publice nu au licenţă şi nu îndeplinesc standardele minime obligatorii. Astfel, nivelul de calitate al asistenţei sociale în domeniul protecţiei copilului necesită mai multă atenţie impunându-se măsuri de încurajare a parteneriatelor între DGSAPC şi organismele private acreditate, acestea fiind de natură să ducă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor în domeniu.