Situaţia adopţiei în România

Statisticile Ministerului Muncii arată că în România sunt 58.000 de copii în sistemul de protecție specială, dintre care peste 20.000 în instituții – centre rezidențiale, apartamente sociale, centre de primiri urgențe – medii în care aceștia nu au parte de o familie. Deși legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului îi defineşte interesul superior ca fiind dreptul de a beneficia de viață de familie, în practică acești copii sunt privați tocmai de acest drept.

Legea adopției prevede un sistem profund deficitar, respectiv un sistem al „potrivirii teoretice”. Astfel, caracteristicile copiilor adoptabili sunt introduse într-un sistem informatic. Apoi, dorințele părinților adoptivi se pun în același sistem și se realizează o potrivire informatică. În acest fel, potenţialii părinți adoptivi primesc o listă de copii, văd poze, merg să vadă copiii și mulţi dintre ei aleg ca la piaţă: „e prea negru”, „prea clăpăug”, „faţa cam diformă”. Prin acest sistem sunt adoptați mai puţin de 1.000 de copii, 75% dintre copiii adoptabili rămânând neadoptați întrucât au probleme de sănătate, au depășit o anumită vârstă sau pentru că sunt de o anumită origine etnică și nu corespund fizionomiei potenţialilor adoptatori.

Studiile arată că, în România, adopția este privită de obicei ca o a doua șansă la infertilitate. Când un cuplu nu poate avea copii, se gândeşte să adopte un copil sănătos, care să le semene, iar sistemul este de așa natură încât facilitează excesiv adopţia copiilor sub 2 ani, sănătoşi şi frumoşi. Majoritatea copiilor abandonați nu sunt, însă, din această categorie, iar, dacă ai cunoscut un copil adoptabil cu handicap, de care te-ai ataşat şi pe care nu îl adoptă nimeni prin sistemul potrivirilor teoretice, nu ai dreptul legal să-l adopţi.

Pe de-o parte, avem o problemă de reacție a societății. Nu avem suficiente persoane şi familii care să spună: „Sunt dispus să iau un copil în plasament, chiar dacă este pentru o perioadă limitată de timp, dar, pentru acest interval în care se află în dificultate, vreau să-i ofer o familie”. Dacă vorbim de adopţii, nici aici nu avem suficiente persoane şi familii care să-şi dorească adopţia unor copii cu alt ten, vârste mai mari sau cu probleme de sănătate.

Pe de altă parte, există şi o problemă sistemică a legislației, întrucât, dacă din 58.000 de copii din sistem, doar 7% sunt adoptabili, vorbim de probleme de procedură legală. Uneori, chiar de rea voinţă permisă de lege, iar aici ne referim în special la centrele rezidenţiale care, pe lângă faptul că împiedică accesul la plasament familial al copiilor pe care îi au în îngrijire, trenează excesiv procesul de deschidere a procedurii adopţiei pentru a-şi asigura finanţarea cât mai mult timp cu un efort minim . Modificările recente la Legea 273 / 2004 (legea adopţiei), aduc câteva îmbunătăţiri. Acestea sunt, însă, insuficiente pentru sistem în sine. Merită notat faptul că, urmare a implementării acestor modificări, Ministerul Muncii estimează, în continuare, sub 1.000 de adopţii pe an.

Planul individualizat de protecție poate să-și propună fie reintegrarea copilului în familia biologică, fie deschiderea procedurii de adopție. În prezent, 93% dintre copiii din sistemul de protecţie sunt într-o soluție temporară (plasament rezidenţial, familial, asistenţă maternală), pentru zeci de mii de copii acest lucru însemnând ani de zile de instituționalizare, uneori până când ies din sistem prin limită de vârstă. Acești ani presupun, însă, o traumă consecventă. Constant, copilul are frustrarea de a fi abandonat, se întreabă de ce i se întâmplă acest lucru, de ce nu îl vrea nicio familie, dacă nu cumva e vina lui, iar toată starea aceasta de incertitudine cauzează tulburări grave de ataşament şi are efecte negative evidente asupra stabilităţii lui psiho-sociale.

Studii recente au arătat că în momentul în care un copil intră într-o instituție, integritatea creierului său este grav afectată. Doctori de la Universitatea Harvard au făcut un astfel de studiu pe un lot de 136 de copii din București pe care i-au urmărit timp de 12 ani. Le-au scanat masa cerebrală pentru a le vedea evoluţia. Ei bine, copiii care au beneficiat de un mediu de familie au avut o dezvoltare cerebrală normală. Pentru copiii care au rămas în instituții, dezvoltarea masei albe a creierului a suferit grave regrese din momentul instituționalizării. Dacă din instituție, după o perioadă, un copil a fost luat și dus într-o familie unde a primit dragoste, afecțiune, apartenență, creierul acelui copil a început să-şi regenereze conexiunile lipsă şi să-şi restabilească funcțiile pierdute.

Este o dovadă atât de evidentă a faptului că nevoia de dragoste, apartenență, de familie, de a iubi și a fi iubit, e pusă profund de Dumnezeu în noi, încât nu ne mai dezvoltăm fizic când această nevoie nu este împlinită!

Interviu acordat la Summit-ul ARFO 2015 de
Liviu Mihăileanu, Coordonator Lobby & Advocacy – Alianţa România Fără Orfani,
pentru Alfa Omega TV

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s