Prioritatea plasamentului familial în faţa celui rezidenţial

„Îngrijirea instituțională sau rezidențială pentru un copil, în cadrul căreia se lucrează în schimburi, alterează profund arhitectura cerebrală precum și alte aspecte vitale ale dezvoltării copilului”. Dr. Philip A. Fischer, în „Science of neglect”, National Scientific Council on the Developing Child, Universitatea Harvard.

Pentru a descoperi impactul neglijării precoce, Universitatea Harvard a realizat un studiu timp de 12 ani în care a urmărit 136 de copii care au fost abandonați în București. Copiii au fost distribuiţi aleatoriu – jumătate în familii sociale iar cealaltă jumătate au rămas în instituţiile de ocrotire.

Pe lângă faptul că s-au dovedit a avea un IQ mult redus, copiii instituţionalizaţi au prezentat o gamă variată de tulburări sociale şi emoţionale, precum şi modificări în dezvoltarea cerebrală. În schimb, în ceea ce-i priveşte pe copiii ajunşi în familii sociale, cu cât aceştia au fost plasaţi mai devreme, cu atât mai bine s-au recuperat.

Studiul concluzionează că traumele emoționale pot afecta dezvoltarea mentală iar intervențiile timpurii prin plasament familial sau adopție, au potențialul de a remedia, uneori total alteori parțial, acest efect distructiv.

Produsele și jocurile ponderale – ajutor terapeutic pentru copii

Părinții pot beneficia acum de ajutor terapeutic acasă (pături ponderale, perne ponderale, sensory LapPad, activități în familie), întrucât TzubyTOYS a pregătit instrumente care pot fi folosite ca adjuvant terapeutic de către părinți – mai multe detalii aici.

Familia are prioritate în legislaţia pentru protecţia copilului

Convenţia ONU privind Drepturile Copilului, prevede, la art. 20 alin. 3 faptul că protecţia care se acordă copilului lipsit de îngrijirea părinţilor trebuie să includă „mai ales plasamentul familial” şi, numai în caz de necesitate, plasamentul rezidenţial.

Legea 272/2004, art.2, alin. 2) definește interesul superior al copilului ca fiind „dreptul copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viață de familie.” Art.2 alin. 6) lit. a) menționează că, în determinarea interesului superior al copilului, se au în vedere: „nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie”.

Pentru detalii vezi: „Solicitarea plasamentului familial al unui copil pe care l-aţi cunoscut într-un centru, apartament social sau casă de tip familial”

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: