Iulian Bulai, deputat: „cum de putem ieși cu zecile de mii de persoane în stradă în solidaritate cu copiii românilor din străinătate, dar nu ne strângem măcar 200 de oameni atunci când copiii din instituțiile de protecție a copilului din România se sinucid?”

Mă cuprinde un sentiment plăcut că mă aflu la acest eveniment pentru a vă vorbi despre unul dintre principalele proiecte pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de parlamentar. Este vorba despre modificarea Legii adopției, un act normativ care în forma actuală îngreunează foarte mult procesul de adopție și ține captivi, astfel, peste 57.000 de copii aflați in grija unui sistem ce are mult potențial de îmbunătățire.

Înainte de a vă prezenta ideile pe care le-am gândit pentru seara aceasta, doresc să vă felicit din inimă pentru raportul pe care tocmai l-ați lansat. În acest raport se oglindește România reală, dar și viitorul României. În acest raport, zeci de mii de persoane sunt parte a unei statistici. În acest raport nu se oglindesc cifre, ci suflete care așteaptă să li se facă dreptate și să li se acorde atenția și respectul pe care îl merită.

Aș vrea să fac referire doar la câteva cifre: avem în România peste 57.000 de copii în grija statului, dintre care 19.000 de copii în instituții de protecție și doar 769 de copii adoptați în 2016. Este puțin. Mult prea puțin.

Susțin adopția acestor copii și susțin adopția internațională! Nu doar asta. Voi face referire la toate măsurile pe care grupul de lucru pentru modificarea și completarea legii adopției le-a considerat importante atunci când am dezbătut aceste probleme.

Aș vrea totuși să împărtășesc cu dumneavoastră în seara aceasta o nedumerire pe care o am. Avem copii în România care suferă și avem copiii românilor din străinătate care suferă.

O informație care trebuie să ne dea de gândit este aceea că în România doar în anul 2017 s-au sinucis 9 copii aflați în protecția statului.

Ce mă frământă pe mine este următoarea întrebare: cum de putem ieși cu zecile de mii de persoane în stradă în solidaritate cu copiii românilor plecați la muncă în străinătate și de ce nu ne strângem măcar 200 de oameni atunci când copiii din instituțiile de protecție a copilului din România se sinucid sau sunt victimele rețelelor de prostituție?

Cred cu sinceritate că ceva din comportamentul nostru colectiv este profund greșit. În sensul că putem empatiza cu cei care suferă la distanță, și este normal să facem asta, dar suntem aproape total orbi față de cei care suferă printre noi. Ne-am obișnuit prea mult cu suferința și ca popor suntem orbiți de răul care i se face unei minorități în străinătate, uitând că cei rămași acasă, suferă traume care depășesc imaginația noastră. Aceste lucruri se întâmplă în satele și orașele din România.

I have a dream! Ce fel de vis? Să revenim cu picioarele pe pământ și ținând cont de suferința și nedreptățile celor de departe, să fim atenți asupra suferinței crunte a copilului care ne este aproape.

Porunca lui Isus Cristos este aceea de a ne iubi aproapele! Cum putem noi să ne iubim aproapele, dacă suntem orbi la suferința lui și ieșim în stradă cu zecile de mii doar când abuzurile se petrec la celălalt colț al lumii?

Cei prezenți aici în sală suntem o forță care poate și trebuie să reglementeze acest comportament al reacției față de abuz.

Am încredere că putem învăța din greșelile noastre și putem să devenim mai buni în a gestiona asistarea copiilor care suferă.

Un gând pentru toți reprezentanții societății civile prezenți aici: sunteți cei care fac diferența. În numele Parlamentului României vă  mulțumesc pentru ceea ce dumneavoastră faceți pentru cei mai vulnerabili din societate. Fără aportul dumneavoastră, acești copii ar suferi și mai mult.

Poziția societății civile este una aparte care implică și foarte multă responsabilitate, mai ales în contextul în care în viitor cel mai probabil vom avea adopții internaționale. Dumneavoastră va trebui să demontați toate miturile cum că redeschiderea adopțiilor internaționale este un business pentru mediul privat. Fiecare dintre dumneavoastră va trebui să contribuiți la formarea unei culturi a respectării demnității vieții, punând mereu în prim plan doar copilul și interesul superior al acestuia, nu onorarii și intervenții dăunătoare viitorului copilului. Am încredere că atât societatea civilă, cât și instituțiile publice au ajuns la maturitatea necesară pentru a gestiona aceste situații. Am încredere în dumneavoastră!

Gândul meu se îndreaptă și spre reprezentanții din partea instituțiilor de protecție a copilului. Multe persoane care lucrează în aceste instituții sunt exemple extraordinare de bună practică și de devotament pentru sufletele nevinovate. Faptul că există în sistem și angajați care închid ochii la abuzuri și care neglijează copiii, nu trebuie să ne facă să generalizăm practica în aceste instituții. Generalizarea și stigmatizarea sunt dușmanii cei mai aprigi în calea dialogului și a găsirii unor soluții comune.

Copiii din aceste instituții au fost crescuți de angajatele și angajații de acolo care de multe ori, pe bună dreptate, își merită numele de „mamă” și „tată”. Pe de altă parte, avem și cazuri unde angajații din aceste instituții au fost parte a unor rețele de prostituție. Dumneavoastră, adică majoritatea angajaților care sunteți de bună credință,  reprezentați prima speranță de care se agață privirea unui copil în situație de risc. Vă mulțumesc că sunteți acolo atunci când acești copii au nevoie de dumneavoastră și că aveți curajul să ridicați vocea atunci când un coleg sau o colegă nu își face treaba. Vă mulțumesc!

Viziunea mea este aceea de a eradica instituționalizarea copiilor. Deja s-au făcut mulți pași în acest sens față de situația ultimilor 30 de ani, dar avem în continuare nevoie de mai multe intervenții.

Într-o România care ar pune viitorul pe primul loc, adică copiii, sistemul de protecție ar trebui să aibă doar rolul de a supraveghea și pregăti copiii abandonați pentru reintegrarea în familii, unde consider că este locul fiecărui copil. Este viziunea pe care o am referitoare la protecția copilului în România și acesta este unul dintre planurile principale pentru care militez și realizez acțiuni în calitate de parlamentar:  Transformarea sistemului de protecție a copilului într-o perioadă scurtă de timp în care copilul are o experiență frumoasă cu angajații instituțiilor abilitate. O experiență la care statul contribuie să redea demnitatea fiecărui copil.

În partea de final a discursului vreau să vă transmit informația „tehnică”, dar importantă. Planul nostru este acela de a modifica patru lucruri în noua lege a adopției:
societatea civilă să poată să ajute mai mult instituțiile abilitate, ANPDCA să aibă mai mult control asupra instituțiilor și organismelor private autorizate, reducerea gradului de rudenie până la care se solicită permisiune de a declara un copil adoptabil, redeschiderea adopțiilor internaționale.

Va mulțumesc! Abia aștept să lucrăm și mai aproape. Atât cu mediul ong-ist, cât și cu instituțiile abilitate.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Discurs al d-lui deputat Iulian Bulai în cadrul Summit-ului ARFO,  23 noiembrie 2017.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s