Evenimente

Peste 1.000 de persoane au primit îndemnul: „Oferă-i şi tu, unui copil, o familie!”

Duminică, 15 mai 2016 – Asociaţia “Tzuby’s Kids” şi Asociaţia Studenţească AMiCUS, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, au organizat în Parcul Tineretului campania de informare şi conştientizare “Oferă-i şi tu, unui copil, o FAMILIE!”

Peste 1.000 de persoane au venit în Parcul Tineretului cu ocazia zilei de 15 mai – Ziua Internaţională a Familiei – şi au participat la o serie de ateliere pentru copii şi părinţi deopotrivă precum pictură, stringart, origami, tir cu arcul, expoziție de sănătate, dar şi un cadru deosebit unde au putut fi făcute fotografii de familie. Începând cu ora 19,00, pe scena special amenajată formaţia New Levites a susţinut un concert de muzică Gospel.

Conform ultimelor date statistice publicate de Ministerul Muncii, în sistemul special de protecţie se află 57.646 copii dintre care doar 3.809 declaraţi adoptabili, respectiv 6,6%. Astfel, un procent extrem de mare, respectiv 93,4% se află în măsură de plasament. Plasamentul este o măsură temporară care, în teorie, ar trebui finalizată fie prin reintegrare în familia biologică, fie prin adopţie. În practică, majoritatea acestor copii rămân în măsură de plasament perioade foarte lungi de timp, adesea până ies din sistem, la limită de vârstă. Nici situaţia adopţiilor nu este una fericită. Conform datelor publicate la acest moment de Ministerul Muncii, în cursul anului 2015 au fost adoptați 1.061 de copii. Din păcate, 85% dintre copiii adoptabili rămân, în continuare, neadoptați, întrucât au probleme de sănătate, au depășit o anumită vârstă, sunt de o anumită origine etnică sau nu corespund fizionomiei potenţialilor adoptatori.

Pentru a descoperi impactul neglijării precoce, Universitatea Harvard a realizat, în Bucureşti, un studiu timp de 12 ani în care a urmărit 136 de copii abandonați. Cercetările sugerează că trauma abandonului nu este doar la nivel psihologic ci aceasta cauzează daune grave ale creierului. Una dintre concluziile surprinzătoare ale raportului a fost că acei copii care au avut șansa de a găsi o familie în care să fie iubiți și în care să se simtă în siguranță, au fost capabili să-şi regenereze conexiunile lipsă, creierul restabilindu-și funcțiile pierdute.

Fotografii de la eveniment:

Despre organizatori

Asociaţia „Tzuby’s Kids” se implică în în promovarea nevoii copiilor abandonaţi de a fi integraţi într-o familie şi informarea familiilor adoptive şi de plasament în vederea îngrijirii competente a copiilor cu istoric de traumă. „Tzuby’s Kids” este membră a Alianţei România Fără Orfani (ARFO) şi parte a Consorţiului de Traumă al Alianţei având formatori acreditati ANC/CNFPA. Începând din decembrie 2015, „Tzuby’s Kids” a început să susţină cursuri de gestionare a comportamentului copilului cu istoric de traumă, bazate pe metodologia TBRI (Trust-Based Relational Intervention®), dezvoltată de Dr. Karyn B. Purvis şi Dr. David R. Cross în cadrul TCU Institute of Child Development.

Asociaţia Studenţească AMiCUS este o asociaţie studenţească autonomă, apolitică, neguvernamentală şi non-profit, constituită la nivel naţional, având filiale în 15 dintre centrele universitare din ţară. AMiCUS a fost înfiinţată în România în anul 1993 cu scopul de a întări relațiile interumane fundamentate pe valorile moral-creștine și pe promovorea unor principii de viață sănătoase pentru trup, minte și suflet. Ideea a fost prealuată imediat de studenții din alte centre universitare din toată țara.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: