3 paşi pentru recuperarea copilului cu istoric de traumă

Părinții şi persoanele de referinţă ale copiilor cu istoric de traumă trebuie să învețe cum să se ocupe de ei, dragostea naturală fiind necesară dar nu și suficientă. Iată 3 pași pe care îi putem avea în vedere dacă suntem în situația de a avea sau a cunoaște un copil cu istoric de traumă:

Pasul 1: Persoana de referință poate ajuta copilul să se simtă în siguranță prin maximizarea sentimentului de siguranță al copilului:

  • Stresul post-traumatic distruge sentimentul de siguranță al copilului și acest lucru duce la o varietate de strategii de supraviețuire pentru a face față.
  • Siguranța implică atât siguranța fizică, cât și sigurantă emoțională, psihologică.
  • Sentimentul de siguranță este esențial pentru ca un copil să se dezvolte normal, precum și pentru creșterea fizică și maturizarea emoțională.
  • În timp ce chestionăm simptomele și experiențele emoționale dureroase și dificile, specialistul/persoana de referință trebuie să se asigure că asigură copilului un mediu care îi conferă siguranță.

Pasul 2: Persoana de referință poate ajuta copilul să înțeleagă și să gestioneze emoțiile negative copleșitoare:

  • Trauma poate cauza teamă intensă, furie, rușine, sentimente de neajutorare pe care copilul le percepe ca fiind copleșitoare.
  • Supraîncărcarea emoțională poate întârzia dezvoltarea normală prin afectarea stăpânirii de sine corespunzătoare vârstei.
  • Experiențele emoționale care au avut loc înainte de dezvoltarea limbajului pot fi foarte reale pentru copil, dar dificil de a le exprima sau comunica verbal.
  • Trauma poate fi „stocată” în organism sub formă de tensiune fizică sau de acuze somatice (copilul se plange de boli sau dureri fizice).

Pasul 3: Persoana de referință îl poate ajuta pe copil să își înțeleagă și să își modifice comportamentul; îl ajută să înțeleagă impactul traumei cu modificările ulterioare care i-au afectat comportamentul, dezvoltarea și relațiile cu cei din jur:

  • Trauma poate duce la perturbări serioase ale sentimentului de siguranță al copilului, de responsabilitate personală și perturbari legate de identitatea sa;
  • Conexiunile alterate dintre gânduri, sentimente și comportamente pot perturba decodarea și procesele memoriei.
  • Dificultățile în comunicarea legată de evenimentele (traumatice) pot submina încrederea de sine a unui copil, cât și sprijinul celor din jur.

În cele din urmă, persoana de referință poate sprijinii și promova relațiile pozitive și stabile în viața copilului. Separarea de o persoană de care este atașat, în special în condiții traumatice și de nesiguranță, este foarte stresantă pentru copii. Din acest motiv, prezența persoanelor pozitive (ne-abuzive) și familiare precum – profesori, vecini, frați și rude, joacă un rol important în sprijinirea copiilor care au fost expuși la traumă.

Minimizarea perturbărilor relațiilor la plasament și stabilirea într-un cămin permanent sunt critice pentru a ajuta copiii să își formeze și să mențină atașamente sănătoase. Cea mai bună dezvoltare psiho-emoțională a unui copil are loc într-o familie, indiferent de condițiile oferite într-un centru rezidențial. (Material adaptat după „Stress-ul post-traumatic al Copilului”,  National Child Traumatic Stress Network, www.nctsn.org)

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s