Noutăţi

Societățile comerciale pot face donaţii deductibile fiscal către Asociația Tzuby’s Kids!

Legea sponsorizării, împreună cu Noul Cod Fiscal, permite societăţilor comerciale să ofere sponsorizări organizaţiilor de caritate şi să beneficieze de facilități fiscale.

Facilitatea fiscală permite practic sponsorului să plătească efectiv suma respectivă nu în contul impozitului pe profit, ci către o organizaţie precum Asociaţia Tzuby’s Kids, asociaţie eligibilă cf. L 32 /1994 având ca obiect de activitate servicii sociale şi comunitare în beneficiul copiilor aflaţi în dificultate.

Cum procedăm?

  • PASUL 1: semnăm un contract de sponsorizare – poți descărca varianta noastră uzuală de contract folosind acest link;
  • PASUL 2: până la sfârșitul anului, firma plătește suma prevăzută în contract iar, în momentul plății impozitului către Stat, această sumă va fi dedusă din totalul de plată conform criteriilor de mai jos.

Legislație

Art. 25, aliniatul 4, litera i), Noul Cod Fiscal:

„Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completarile ulterioare, si ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicata, cu modificările și completarile ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

    1. valoarea calculata prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri , aceasta limita se determina potrivit normelor;
    1. valoarea reprezentand 20% din impozitul pe profit datorat.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reporteaza in urmatorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua in ordinea înregistrării acestora, in aceleasi conditii, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.”

Te invităm să ne cunoaștem și să discutăm mai multe despre proiectele noastre.
Mulțumim!

1 comentariu

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.