- Peste 1.000 de persoane au fost expuse la informații despre adopție în cadrul evenimentelor publice organizate;
- Peste 150.000 de persoane au vizualizat materialele video informative produse și distribuite online (precum „Ghidul Adopției” sau emisiunile „Născuți din Inimă”);
- Peste 250 de persoane au participat la cursurile de îngrijire competentă a copiilor cu istoric de traumă, astfel încât, din 2015 până în prezent, aproape 800 de persoane au fost instruite în cadrul programelor de training;
- am introdus cursuri noi de fileo-terapie prin joc pentru părinții adoptivi participanți la taberele terapeutice;
- Peste 70 de părinți adoptivi și de plasament au participat la grupurile de suport;
- 75 de copii au beneficiat de cel puțin o tabără terapeutică în cursul anului;
- Peste 40 de copii au beneficiat de programul de terapie prin artă și joc în care am introdus, din luna septembrie, o componentă de terapie prin muzică;
- 68 de voluntari inimoși ne-au susținut activitățile în cursul anului 2018.
Un raport detaliat puteți găsi aici.
Mulțumim tuturor celor care au făcut toate aceste lucruri posibile, începând cu angajații, voluntarii și colaboratorii noștri, care au pus atât de mult suflet în fiecare activitate, până la sponsorii și partenerii a căror implicare a fost critică pentru a putea derula toate proiectele.
În 2019 vom ridica ștacheta așa că.. rămâneți aproape!