Tatiana Olaru s-a alăturat echipei “Tzuby’s Kids” în calitate de Asistent Social Principal.
Tatiana este un profesionist cu o experiență de 8 ani în domeniul asistenței sociale, cu atribuții atât de manager cât și de responsabil de caz. Calificările Tatianei sunt esențiale atât pentru actualele proiecte dar, mai ales, pentru cele planificate anul acesta, despre care vom oferi mai multe detalii în curând. Ceea ce vă putem spune acum este că “Tzuby’s Kids” avea nevoie de aptitudinile pe care Tatiana le are pentru un proiect pilot care va schimba modul în care copiii abandonați în maternități și transferați în secții de neonatologie sunt luați în evidență și li se instituie măsuri de protecție corespunzătoare.
Tatiana o înlocuiește pe Anca Laura Vlăsceanu, care a deținut poziția în perioada 2015-2017. Anca a decis să investească mai mult timp în cei trei copii ai familiei, dintre care doi sunt în plasament familial, ultimul plasament fiind al unui copil cu nevoi speciale.
Apreciem decizia Ancăi și îi mulțumim că este un exemplu de implicare și dedicare și, în același timp, îi spunem Tatianei un călduros “Bun venit” și îi dorim mult succes în toate proiectele, deloc ușoare, în care va fi implicată.