A devenit o obișnuință să ni se spună că avem voluntari „extraordinari”. Noi am zice că sunt de-a dreptul tzubystici 🙂 așa că am pus deoparte un timp în care să fim împreună cu ei.
Au fost aventuri pe ape repezi, cântece la foc de tabără, mese festive în inima Carpaților de Curbură, aniversări cu „La mulți ani” cântate de peste 30 de voci și câteva instrumente muzicale. ![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Cu alte cuvinte, un timp în care ne-am încărcat bateriile împreună cu voluntarii noștri și ne-am gândit la cine suntem și de ce facem ceea ce facem.
Aceștia suntem noi, oameni mici și mari, care indiferent de circumstanțe, vrem să fim ancorați în identitatea pe care ne-o oferă Tatăl ceresc și să investim în familiile care au nevoie de integrare pentru totdeauna!


















































Lasă un comentariu